Votul util vs. votul tactic [NP030524]

Gânduri înaintea unei zi absolut irelevante

se vorbește foarte mult despre votul util. trebuie să votăm util, pentru că altfel suntem părtași — ba chiar vinovați — la venirea în poziția “supremă” a statului român (ar merita analizat cum fix anticomuniștii de buget folosesc expresii genul “cea mai înaltă funcție în stat”, “funcția supremă în stat”, în contextul în care — cică — fix democrația liberal-burgheză ne-ar asigura de imposibilitatea unei supremații de genul) a unui fascist.

Voting line (Charly Palmer)

desigur, despre fascism mai vorbesc doar susținătorii iluminați ai lui ND11, lupta antifascistă pare să se fi oprit discursiv odată cu interdicția candidaturii lui CG11. inclusiv ND11 îl numește pe “principalul lui contracandidat” (am scris aici puțin despre necesitatea ca Simion să fie contracandidatul suprem) “izolaționist”, fără absolut nicio referire la fascism. probabil pentru că această referire ar trebui să vină cu explicația: de ce ND11 nu e fascist — lucru pe care ND11 nu-l poate explica pentru că refuză instrumentarul politic (el fiind candidatul “reformei bunului-simț”).

nu ar fi în acest caz deplasat să le atragem atenția susținătorilor iluminați (fanaticilor nu li se mai poate transmite nimic, pasămite) ai lui ND11 că nici măcar their guy nu pare că vede vreun pericol fascist. ei se comportă ca-n formula lacaniană Je sais bien, mais quand même…, spunând, implicit, ceva de genul: “Știu bine că N.D. nu luptă efectiv împotriva fascismului și că pozițiile sale sunt problematice, dar totuși, votându-l, mă definesc ca antifascist”.

această deplasare în care alegătorii ND11 “știu mai bine decât N.D” că adversarul suprem este fascist dezvăluie un mecanism inconștient (i.e zice mai multe despre ei înșiși decât despre N.D): ei proiectează asupra lui G.S acele trăsături de care — poate! — se tem în ei înșiși (rasism, tendințe autoritare etc), purificându-se astfel moral și politic, această proiecție funcționând ca mecanism al negării propriei complicități ideologice.

inversarea discursivă prin care alegătorii iluminați ai lui ND11 știu mai bine decât N.D cine este fascist reprezintă o inversare dialectică specifică inconștientului politic. alegătorii operează cu o cunoaștere implicită, inconștientă — le savoir incoscient — care contrazice cunoașterea explicită a candidatului lor și creează o formă de autoritate simbolică prin care discursul lor moral îl domină — paradoxal, știu — pe cel al propriului candidat. inversarea asta produce un efect pervers: votanții devin autoritatea morală supremă, depășind discursul candidatului propriu și construind o dialectică falsă între “fascism” și “conservatorism legitim”, dialectică fundamental necesară fantasmatic pentru a-și valida alegerea politică.

votul util e definit destul de simplu: alegerea celui mai mic rău sau decizia electoratului de a vota candidatul perceput ca fiind mai puțin periculos, chiar dacă nu reflectă preferințele reale ale alegătorului.

aș opune, într-o serie de puneri în antiteză, votului util, ceea ce la Marx, Lenin, Gramsci et al, putem numi votul tactic. votul tactic este un vot ca strategie care urmărește politizarea proletariatului și influențarea pe termen lung a raporturilor de forță politice.

votul util este conservatorismul pragmatic.

votul tactic este votul ca strategie revoluționară.

votul util e fundamentat pe anxietate politică, evitarea unei catastrofe (reale, construite sau instrumentalizate) percepută ca imediată: extrema dreaptă, autoritarism explicit). votul util este util legitimării politicilor de dreapta și conservatorilor care perpetuează status-quo-ul, prin depolitizarea electoratului focalizat exclusiv pe evitarea catastrofei, nu pe transformare socială reală.

votul tactic e fundamentat nu pe alegerea individuală, ci este un mijloc de exprimare a conștiinței de clasă sau un mijloc de cucerire a spațiilor simbolice pentru a slăbi consensul față de clasa dominantă.

votul util este reactiv și defensiv.

votul tactic este ofensiv și proactiv.

votul util păstrează perfect intact sistemul actual (nu sistemul cu care stau toți candidații în gură, ci sistemul democrației liberal-burgheze).

votul tactic vizează normalizarea luptei de masă împotriva sistemului actual.

votul util depolitizează.

votul tactic politizează și caută să educe politic.

apropo de educație politică. s-au înmulțit pe internet creatorii de conținut care vor să educe politic masele de consumatori de social-media. probabil cei mai cunoscuți sunt băieții rasați de la Politica la Minut.

prima problemă pe care o am legat de această formă de educație este că ea este o educație politică “neutră”, “formalistă”, “instituțională”. ideea că electoratul votează mai bine, mai corect, dacă cunoaște mecanismele instituționale și constituția/constituțiile țării mi se pare — fundamental — greșită.

există în acest tip de conținut de “educație politică” un fals-pragmatism: oamenii trebuie mai întâi să știe ce zice constituția, care au fost legile, cum funcționează instituțiile, ca apoi să avem pretenția ca ei să producă schimbări sociale. în realitate, e vorba de o strategie ideologică subtilă care ascunde sau reprimă tocmai conștiința politică autentică care ar putea duce efectiv la schimbare, pentru că subiecții politici “educați” “formal” devin subiecți pasivi care sunt convinși că revoluția, protestul sau chiar simpla revendicare socială sunt posibile doar după ce au “înțeles bine” regulile jocului impuse de sistemul pe care vor să îl conteste.

în realitate, revoluțiile și schimbările sociale fundamentale nu apar când cetățenii sunt pe deplin experți constituționali, ci când mase largi de oameni simt că pot contesta autoritatea, nu pentru că știu toate subtilitățile procedurale ale unei structuri care — prin detaliile ei — îi depășește, ci pentru că înțeleg că structura actuală îi nedreptățește și că doar acțiunea colectivă îi poate elibera.

adevărata educație politică de masă ar putea arăta, concret, astfel:

1. critica ideologiei și neutralității politice, pentru ca oamenii să înțeleagă că chiar educația politică “neutră” și instituțională e ideologică, abordând teme legate de instituțiile ca suport al intereselor clasei dominante

2. analiza critică a capitalismului și a relațiilor de clasă, pentru a înțelege conceptele de exploatare, alienare, ce este plus-valoarea, ce rol au clasele sociale și relațiile dintre muncă și capital, dintre avuție și distribuție

3. istoria ca istorie socială, nu doar instituțională, pentru a putea obține o perspectivă nouă cu adevărat, adică istoria din perspectiva mișcărilor sociale, nu doar succesiunea conducătorilor și evenimentelor politice oficiale (teme precum mișcări muncitorești, de emancipare, greve, revolte populare, istoria sindicatelor, istoria drepturilor muncitorești, a feminismului, anticolonialismului)

4. analiza hegemoniei culturale și mass-media

5. înțelegerea intersecțională a puterii și opresiunii

6. alternative și imaginație politică radicală

7. educație afectivă și practici psihopolitice

8. etc etc

iar a doua problemă pe care o am în mod specific cu Politica La Minut este mai simplă: până nu-mi explică cineva cum 2 băieți au reușit performanța de a fi, pe rând — și de cele mai multe ori în paralel — în decursul a cinci ani (2019-2024 - citez din CV-ul unuia dintre ei): studenți la licență la King’s College London, interni la USR, interni la Guvern, interni la Centrul Român pentru Politici Europene, consultanți parlamentari, asistenți de research și consultanți pe politică și comunicare în P.E, fondatori Politică La Minut, coordonatori apoi președinți executivi la AGORA Debate, consultant pe politici la Camera Deputaților etc etc iar apoi sponsorizați de bănci, promovați pe toate canalele media de bonton (Faiăr, Radio Guerrilla et al), pur și simplu nu cred că această “educație politică” este un sacrificiu pe altarul educației publice.

probabil educația politică reală ar trebui să înceapă cu întrebarea: Cine ne face educația politică?

votul util întărește ideologia dominantă a imposibilității alternativei (“nu avem altă opțiune”)

votul tactic afirmă explicit existența și necesitatea unor opțiuni radical diferite.

votul util disciplinează.

votul tactic mobilizează.

votul util tratează fascismul și extrema dreaptă ca accidente externe, amenințări meteorice venite din afară.

votul tactic înțelege fascismul ca produs al contradicțiilor interne ale sistemului capitalist și îl combate prin transformarea condițiilor structurale care îl generează.

astăzi, cu o zi înainte de alegeri, nu există nicio opțiune de vot tactic clară, nici măcar una care să ajute minimal la normalizarea unui discurs despre mișcări sociale sau măcar despre importanța statului ca garant al luptei împotriva abuzurilor capitalismului. alegerile sunt deja configurate într-un mod în care avem de ales între simulacre de schimbare.

lipsa candidatului tactic poate fi un apel la un alt tip de politizare care să ne arate că politicul începe atunci când depășește limitele cadrului electoral liberal burghez.

votul nul sau absenteismul activ sunt opțiuni valide doar în momentul în care sunt explicit un denunț al lipsei de alternativă reală și un apel explicit la alte forme de acțiune politică:

1. organizare comunitară și sindicală

2. educație politică radicală în afara cadrului electoral și instituțional

3. critica constantă, pe toate canelele și sub toate formele care ne sunt la îndemână a discursului dominant și reconfigurarea termenilor dezbaterii

4. construirea de spații politice pentru viitor — rețele, comunități (online sau offline) ca infrastructură pentru discuții și schimbări reale

votul util este o alegere administrativă superficială între două rele comparabile.

votul tactic este un act politic.