Sociologia ca propagandă neoliberală [NP040624]
Orice întrebare este bazată pe o afirmație (inconștientă)
ce mă interesează este să ne uităm cu un ochi critic la un “nou sondaj” care “arată” că “aproape 80% dintre români cred că statul trebuie să-și reducă cheltuielile de funcționare (altele decât cele cu angajații), iar două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar”.
nu sunt sociolog de profesie. știu una-alta din domeniul ăsta, pentru că s-a intersectat deseori cu studiile mele în filozofie & psihanaliză.
am lucrat în regim “part-time”, prin 2015, la Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, al domnului Vasile Dîncu, unde făceam sondaje. scriu part-time cu ghilimele pentru că, de fapt, orele de lucru erau mult peste ceea ce s-ar putea numi jumătate de normă. răsplata pentru 5-6 ore de sunat oamenii încontinuu, era un salariu mizer primit, lună de lună, de la șoferul domnului Dîncu — nu tu fluturaș de salariu, nimic, bani gheață.
a fost printre primele mele joburi (primul-primul a fost de bonă). am mai povestit “picanterii” despre acest job pe stream. pe vremea aia - nu știu cum e acum - IRES furniza sondaje pentru Digi24. cum spuneam, nu sunt sociolog, dar vă asigur că acel mediu carceral (care - poate, sper - nu se regăsește la alte institute de sondare) nu producea - după părerea mea - sondaje în care să poți avea încredere.
nu vorbesc doar de faptul că jobul unui “analist” (sau cum se chema) era să ia pe bandă rulantă, fără pauză, telefoane (iar dacă nu o făcea era certat), fără să aibă contact cu nimeni (nici măcar cu colegii — am fost certat că în timp ce “softul” suna oameni care nu răspundeau, vorbeam cu colegii mei pe un chat al IRES), fără să poată explica o întrebare dacă nu a fost înțeleasă (ni se spunea: dacă vă întreabă “cum adică”, repetați întrebarea).
vorbesc despre faptul că era foarte clar că scopul sondajelor nu era acela de a obține opinia publică, ci de a o construi. am mai vorbit aici (vă rog, nu vă speriați de titlu…) despre diferența dintre opinia publică și opinia publicului. să vă dau un exemplu simplu: în 4 iulie 2015 (vineri) am fost rugați - ca de fiecare dată - să stăm voluntar peste program deoarece Digi24 avea nevoie de un sondaj legat de “situația din Grecia”.
care situație? duminica, grecii erau chemați la urne ca să spună dacă sunt de acord cu planul de austeritate pentru bailout propus de FMI, Comisia Europeană și BCE. am întrebat superiorii care sunt întrebările și - recunosc, nu mi le amintesc la literă - ele se învârteau în jurul acestei idei: “Ce părere aveți despre referendumul din Grecia pentru ca Grecia să iasă din Uniunea Europeană?”. îmi aduc aminte bine, pentru că urmăream situația din Grecia, că nicio întrebare din sondaj nu explica sau măcar menționa situația reală din Grecia. oamenilor le erau puse întrebările de parcă referendumul ar fi fost despre Grexit. am refuzat să particip și să fac overtime, în principal pentru că plănuisem să merg la bere în Insomnia cu niște prieteni. în al doilea rând pentru că mi s-a părut o manipulare dezgustătoare. ulterior mi-am dat demisia — eram angajatul cu cele mai multe luni în acel an petrecute la Institut, în contextul în care peste 50%-60% dintre angajați părăseau locul carceral de muncă după maxim o lună jumătate.
de atunci sunt nespus de amabil cu toți care mă sună pentru sondaje.
deși aveam deja intuiția - formată în facultate - că sondajele de opinie sunt - deseori - instrumente de manipulare, începusem să fiu cert de asta.
mi se pare mai interesant faptul că sondajele sunt folosite pentru a construi o opinie publică, decât să le denunț ca fiind “false”. de aceea am discutat în textul cu titlu inflammatory despre acest subiect.
cu toții știm că președintele nostru, ales cu un mandat de încredere publică destul de mare, s-a înconjurat doar de patroni și afaceriști pe care i-a trimis să negocieze cu partidele. nu repet ce au spus Colectiva Urzica, Costi Rogozanu, Cornel Ban sau Vladimir Borțun pe subiect. Citiți-i, căci ei știu mai bine decât mine.
ce mă interesează este să ne uităm cu un ochi critic la un “nou sondaj” care “arată” că “aproape 80% dintre români cred că statul trebuie să-și reducă cheltuielile de funcționare (altele decât cele cu angajații), iar două treimi sunt de acord cu reducerea personalului bugetar”.
în românia, liberalii se plâng că românii “nu știu cu ce se mănâncă politica” sau “au nevoie de educație financiară”. tot în românia se promovează ideea că statul trebuie să se gospodărească, i.e că administrarea statului este la fel ca administrarea unei gospodării — o metaforă ideologică fără bază în realitate, convenabilă neoliberalilor (putem discuta pe larg de ce statul nu este ca o gospodărie).
în același timp, “românii” sunt întrebați lucruri relativ complexe legate de administrarea bugetară a statului. complexe pentru că ne-explicate sau explicate convenabil-ideologic-infantil.
formularea întrebărilor este - o știm cu toții - extrem de importantă. Lacan zicea la un moment dat (nu-mi aduc aminte unde) că - contrar opiniei populare - o întrebare se bazează pe un răspuns/afirmație (inconștient/ă) — nu invers.
să luăm pe rând întrebările din sondaj și să vedem ce afirmații au în spate:
în procesul de construcție a opiniei publice legată de această problemă și cunoscând taberele foarte clar (președintele + patronatul + pnl + usr + udmr vs psd-oportunist + sindicate + economiști-chiar-critici-față-de-psd), putem observa mai mult decât bias ideologic implicit.
în primul rând putem critica din punct de vedere metodologic acest “sondaj”.
framing bias sau bias de cadru (nu știu cum s-ar traduce, cum s-a tradus): întrebările din sondaj sunt formulate în termeni generali și normativi. “reducerea cheltuielilor de funcționare” sună bine, dar ce înseamnă? birocrație? administrație? hârtie igienică în primării? în absența unei informări minime sau a unor scenarii alternative (e.g creșterea impozitării capitalului) răspunsul este ghidat ideologic de întrebare.
nu apar opțiuni de reformă structurale și sunt excluse alternative discutate intens în spațiul public și susținute de FMI, CE și BM. avem un exemplu clasic de “priming ideologic”: respondenții nu aleg între opțiuni echivalente, ci între diferite moduri de tăiere, iar când se menționează creșterea taxării, se face în mod copilăresc: vreți să tăiem banii la firme?!?
nu apare segmentarea socială a respondenților: opinii pe grupe de venit, cum răspund angajații de la stat vs privat, urban vs rural. lipsa acestei segmentări face imposibilă evaluarea inegalității percepțiilor și intereselor, iar “discursul public” e prezentat ca o voință “națională”, omogenă.
în fine - metoda de colectare este o metodă ieftină, rapidă, dar care limitează răspunsurile la opțiuni standard, fără nuanțe, favorizează răspunsurile social acceptabile (“da’ cum să nu fiu de-acord cu eficiența?!”) și creează o relație de autoritate, pentru că respondenții sunt invitați să răspundă “rațional”, “fără emoție” — adică exact retorica austerității.
nu știu dacă e primul, dar să nu vă mirați dacă discursul public se va umple de astfel de “cercetări sociologice” care să legitimeze discursul neoliberal prin întrebări de genul “ce amputare ar fi mai puțin dureroasă pentru tine?”. o metodă clasică de manipulare soft în regimurile neoliberal democratice, în care se mimează consultarea publică prin alegeri între austerități.
amicii și inamicii sociologi de profesie ar trebui să reacționeze clar la aceste instrumentalizări pur ideologice ale cercetării sociologice pentru a legitima, pe ușa din spate, politicile neoliberale.
toate armele capitalului sunt îndreptate împotriva oricărei redistribuiri mai corecte.
e bine și în al 15-lea ceas să o recunoaștem: refuzul analizei critice & anticapitaliste ne-a adus în situația asta în care am votat pro-european, dar cei pe care i-am votat (cred că e clar că nu l-am votat doar pe Nicușor) vor un sistem mai degrabă rusesc: buget sub 30% din PIB și cotă unică, vorba lui Andrei Gudu.