Extremismul de centru
Un interviu cu Pierre Serna în revista franceză Politis
Acum că Franța și-a evacuat Bolojanul - afirmație care, într-o oarecare măsură, este jignitoare pentru François Bayrou, acesta nefiind un neoliberal atât de dogmatic ca premierul nostru - iar Macron, un lider suspect de popular mai nou prin Europa de Est, l-a desemnat deja pe Sebastien Lécornu (un fel de Moșteanu mai cu ștaif) ca viitor prim-ministru, m-am gândit că poate ar fi util să citim ce mai zic francezii când nu repetă discursul puterii din țara lor, discurs al puterii a cărui logică ne dorim - nu doar noi - să-l importăm, fără să-i importăm, desigur, și premisele sau condițiile.
Așa că am tradus și adnotat, în reînnoita mea preocupare de a mă pune la punct mai bine cu franceza - cum încercam în studenție, deci acum 83 de ani - un interviu cu istoricul Pierre Serna, specialist în Revoluția Franceză, din revista săptămânală declarat anti-capitalistă & de stânga - Politis.
Extrema centru are mereu o pantă în față care-l duce spre extrema dreaptă
Munca istoricului Revoluției Franceze Pierre Serna pe tema “centrismului extrem” lămurește felul în care blocul central se destramă, chiar înainte de probabila plecare a lui François Bayrou, pe 8 septembrie. (interviu realizat de Hugo Boursier)
În vremuri de criză, mereu te afișezi ca republican moderat care vrea un singur lucru: stabilitatea națiunii. Denunți declarațiile considerate prea radicale, prea extreme, ale celor care nu caută decât tumultul, insurecția sau lovitura de stat. În vremuri mai liniștite, nu eziți să-ți întorci haina, fie albastră, fie roșie, după cum apar oportunitățile. Și mai ales: faci totul ca să păstrezi frâiele țării, chiar dacă asta înseamnă să exploatezi tot ce-ți oferă instituțiile ca practici legale, dar brutale.
Acesta este modul de operare al blocului centrist din 2022 și al macroniștilor din 2017. Uită-te doar la ipocrizia pe față a lui Gerald Darmanin [Ministrul Justiției din Guvernul Bayrou, membru al partidului lui Macron – nota mea], care dă semnale socialiștilor, visători la un Matignon [Hotel Matignon este reședința oficială a premierului Franței – n.m] eliberat de actualul locatar. Dar descoperi și strategia “Moderaților”, acești neocentriști de pe vremea lui 1789. Ani de-a rândul, ei și alte figuri politice ulterior au șlefuit o ideologie puțin cunoscută, dar care rezistă două secole și jumătate mai târziu, până a fi întrupată de Emmanuel Macron: extrema centru.
Asta susține istoricul Revoluției Franceze Pierre Serna, în cartea lui L’Extrême centre ou le poison français, 1789-2019 [Extrema centru și otrava franceză – n.m]. Acum, când plecarea premierului Bayrou pare inevitabilă și pe 10 septembrie se organizează un nou val de proteste sociale, teza fostului director al Institutului de Istorie a Revoluției Franceze sună perfect: extrema centru a confiscat puterea și, încet-încet, deschide calea extremei drepte, chiar cu prețul desfigurării democrației. Până când?
Hugo Boursier: Cartea dvs. din 2019, Extrema centru sau otrava franceză: 1789-2019, urmărește istoria unui curent politic pe care îl considerați puțin cunoscut: extrema centru. Pornește de la Revoluție și ajunge la Emmanuel Macron. Cum s-a născut?
Pierre Serna: Într-adevăr, în Deceniul Revoluționar se inventează centrul. Se naște odată cu dezbaterea parlamentară în Franța, adică la Adunarea Constituantă, când deputații revin la Paris și se așează la dreapta sau la stânga președintelui sălii. Foarte repede, între dreapta și stânga, se instalează cei numiți “Moderații” sau “Imparțialii”.
H.B: De ce vorbiți despre extrema centru?
P.S: E un oximoron pe care l-am preluat după ce l-am citit pe scriitorul italian Leonardo Sciascia. El vorbea despre “extremismul centrului”, iar eu am mers mai departe: extrema centru. Această formă radicală a centrului apare la Convenția termidoriană (1794-1795), continuă sub Directorat (1795-1799) și prinde avânt în Consulatul lui Bonaparte până în 1804.
Am lucrat pe această temă fiindcă istoria politică a Franței a fost mereu citită ca un război nesfârșit între stânga și dreapta, ceea ce făcea republica “neguvernabilă”. Dar studiind secolele XIX-XX am descoperit un mare ne-spus: existența centrului și influența lui ascunsă.
H.B: Cum definiți extrema centru?
P.S: Am găsit 3 elemente cheie:
Moderația. Discursul că “noi nu suntem ca extremele” - prea radicale, prea violente -, ci suntem raționali, experți, capabili să ținem țara unită. Bonaparte o zicea clar în 1800: “Nici bonetă roșie, nici toc roșu!”.
Giruetismul [de la giruetă, instrumentul meteorologic care se mută după vânt]. Este un termen folosit deja de jurnalistul revoluționar Camille Desmoulins, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. El califică strategia celor care întorc vestonul, reușind să se elibereze de obligațiile de apartenență fidelă la dreapta sau la stânga pentru a se deplasa pe tabla politică.
Puterea executivă tare. Obiectivul suprem: controlul guvernării, chiar dacă asta înseamnă să slăbești parlamentul și baza democratică.
În acest sens, Emmanuel Macron oferă o ilustrare perfectă în cartea sa Révolution, apărută în 2016, pe care o analizez ca pe un program ideologic veritabil. Spune practic: dacă a fi de dreapta înseamnă a vrea securitate, atunci e de dreapta, iar dacă a fi de stânga înseamnă a te gândi la aproapele, atunci e de stânga. Etichetele și schimbările de direcție contează puțin, în fond este vorba de a guverna pentru binele Națiunii. Căci acesta este obiectivul imperios al extrem-centriștilor: să țină frâiele puterii. De aici al treilea criteriu: dobândirea unui executiv puternic, centralizat, robust. În detrimentul a ceea ce fundamentează republica democratică: puterea legislativă.
H.B: Între plecarea probabilă a lui François Bayrou, pe 8 septembrie, și mișcarea „Blocăm tot!”, din 10 septembrie, extrema centru este astăzi în criză?
P.S: Este în criză, dar nu este slabă. Mișcarea Vestelor Galbene [mișcare începută în 2018 care a început protestând împotriva costurilor de viață mari, inegalității economice și costurilor mărite la carburanți – n.m] a fost zdrobită, greva lungă și repetată contra reformei pensiilor a fost demontată, iar legea a fost adoptată fără votul deputaților. Puterea executivă are încă arme, le folosește și – prin 49.3 [articolul 49.3 al Constituției Franceze care permite guvernului să treacă legi fără votul parlamentului, asemănător asumării guvernului folosită de Bolojan – n.m] – și-a lărgit paleta coercitivă. Faptul că Emmanuel Macron se concentrează aproape exclusiv pe actualitatea internațională subliniază și aici extrem-centrismul său: garantează unitatea Națiunii în afara granițelor, acolo unde poate fi mai greu criticat. Și nu uită să se țină la distanță de extrema dreaptă și de extrema stângă, pe care le pune în aceeași oală.
Iată scrisoarea lui către Netanyahu: pune extrema dreaptă și LFI [La France Insoumise, mișcare și partid de stânga, foarte popular la ora actuală în Franța - n.m] pe același plan, acuzând stânga radicală că alimentează antisemitismul. Asta lasă impresia că extrema dreaptă a scăpat de antisemitism, ceea ce este un fals istoric. Mai grav, delegitimează alegătorii de stânga care nu sunt radicali și transformă o forță parlamentară importantă în țap ispășitor.
Făcând asta, președintele Republicii neagă o parte din legitimitatea unui întreg electorat care se recunoaște clar la stânga fără a fi de extremă stângă și aruncă în gura opiniei publice israeliene una dintre principalele forțe parlamentare, care nu încetează să-și revendice anti-rasismul. Aceasta este o practică tipică a extremei centru: de peste 200 de ani vrea să confunde extrema dreaptă cu stânga radicală.
H.B: Cum deschide extrema centru calea extremei drepte?
P.S: Între 1795 și 1799, Directoratul a vrut să reziste acestei alunecări autoritare până în 1797, când o parte a elitelor conservatoare aflate la putere după lovitura de stat din septembrie 1798 caută să-și salveze interesele în “Republica celor mai buni”, a celor percepuți ca fiind capabili. În această genealogie, episodul 1849–1851, cu viitorul Napoleon al III-lea, este esențial. Mai aproape de noi, generalul De Gaulle a preluat puterea - e drept, copleșind societatea prin personalitatea sa - cu o mare doză de neconstituționalitate în 1958.
Extrema centru a avut întotdeauna o pantă în fața sa care duce spre extrema dreaptă. Mai ales când este sub tensiune, ca astăzi, cu o criză profundă de regim, în care dizolvarea, într-o seară a alegerilor europene afectate de absenteism masiv, cu o creștere îngrijorătoare a extremei drepte și fără măcar a-i preveni pe prim-ministru și pe președinții Adunării Naționale și ai Senatului, rămâne un exemplu frapant.
H.B: Sunteți istoric al Revoluției. Cum observați contextul politic actual, între un guvern în curând fără conducere și o mișcare socială care începe să se nască?
P.S: Istoria arată că, din două în două, trei sau patru decenii, unii încearcă să redea sens Republicii dorind-o mai democratică sau mai egalitară. Așa cum o altă parte a populației refuză ca țara să se construiască prin abolirea privilegiilor și respectarea declarației drepturilor omului și ale cetățeanului. În această dualitate a apărut o anomalie care a crezut că va rezolva toate problemele politice, dar a creat una mult mai mare: extrema centru.
Franța va fi o țară mult mai schimbată decât se crede după cele două mandate ale lui Emmanuel Macron. Și nu un Francois Bayrou, cazat la Matignon pentru că nu poate face nimic, va schimba politica președintelui Republicii. Nu pot spune dacă pe 10 septembrie va începe o mișcare de transformare radicală. Eu studiez trecutul și nimeni nu poate prevedea viitorul în științele politice. Ce observ este că, pe scara radicalității - revoluție, revoltă, insurecție, manifestație neautorizată, manifestație legală - 10 septembrie rămâne relativ “cuminte”.
În acest sens, nu știu dacă poate duce la o ruptură reală, în pofida dorinței organizatorilor. În starea de fapt, nu este oare cel mai important și urgent lucru să fie restabilită credibilitatea deputaților, reprezentanții națiunii și temelia Republicii, și să fie reformată democrația participativă?