Despre morile satanice și cele de cocaină
oh no.. if it isn’t the consequences of my own actions..
m-am uitat aseară pe stream la conferința lui Trump și mi-a atras atenția faptul că a zis despre președintele Columbiei că ar deține “cocaine mills”.
mi-a atras atenția pentru că m-a făcut să mă gândesc instant la acele “dark satanic mills” de care vorbește William Blake în “And did those feet in ancient time”, cu referire la Albion Mills din Southwark, dar mai general cu referire la “fabricile” epocii industriale incipiente.
ce e “satanic” în textul lui Blake poate fi interpretat ca vizând întregul complex social al industrializării capitaliste care se prezintă exclusiv ca progres, însă produce și alienare, mutilare sensibilă și - desigur - devastare spirituală. mai mult, se poate înțelege această sintagmă și ca o formulă concentrată de descriere a întregului proces al modernității capitaliste: o formă istorică autonomizată, impersonală, care își impune propria logică “oarbă” asupra oamenilor care au inventat-o, cu un caracter distructiv structural - înțeles mai apoi de Marx ca fiind un efect al abstractizării muncii (dar nu numai a muncii) și al acumulării fără scop (denumită tehnic, în anumite cercuri, drept “autovalorizare a valorii”).
fast-forward un secol de discuție, capitalismul ne apare ca o mașină socială autonomă care produce distrugere, însă nu în mod extra-ordinar, ci exact când funcționează corect.
dacă la Blake, moara/fabrica este “satanică” tocmai pentru că funcționează corect ca sistem, la Trump moara/fabrica este criminală pentru că produce un rău exterior Americii, localizabil geopolitic și etnic. capitalismul global este scos din ecuație (bine, nu că ar fi fost vreodată contestat, poate doar în capul “MAGA comuniștilor”), iar “moara” devine o deviație gestionabilă prin violență tehnică militară. nu e vreo critică (nici măcar implicită) a formei sociale, nici vreun moment de “ruptură” cum și-ar dori liberalii, ci o externalizare a Răului într-un teritoriu care poate fi disciplinat.
de aceea m-au surprins și amuzat reacțiile liberalilor “îngrijorați” care denunțau nu violența sau faptul că violența este posibilă, ci faptul că s-a produs violență suspendând temporar ipocrizia liberală (a nu se înțelege că s-a suspendat și ordinea liberală). cum zic majoritatea dintre ei: “n-avea mandat ONU! nu se face așa!”. însă ce a făcut Trump - și prin răpirea lui Maduro, și amenințând “morile de cocaină” - este doar mecanismul liberal modern, cu coloratura tipic autoritară pe care o ia mereu în faze de acutizare a crizei capitaliste: o operațiune și apoi o amenințare impersonale, industrializate discursiv, care vorbesc de violență ca operațiune strict tehnică (90% din discursul de aseară a fost despre măreția tehnicii folosite), abstractă și indiferentă la conținut.
reacția de respingere a liberalilor vine din faptul că evenimentul le apare lor ca o ruptură de ordine, o ieșire din cadrul procedural al dreptului internațional. de aceea ei denunță o abatere scandaloasă de la regulă, fără să chestioneze însăși regula. cu alte cuvinte, shit just got Real.
dar în modernitatea capitalistă regula este însăși violența structurală, doar că de obicei e mediată, delegată, fragmentată sau mascată prin sancțiuni, ONG-uri, presiuni economice, războaie prin interpuși, lovituri de stat soft sau revoluții colorate. liberalismul modern este atașat de ideea că dominația trebuie să fie impersonală și juridic mascată, iar când violența dominației apare direct, militar, fără ecran normativ suficient, ea devine deranjantă nu pentru că ar fi nouă, ci pentru că face vizibil mecanismul care trebuie să rămână opac.
cu alte cuvinte, shit just got real. și realul este imposibilul care face lucrurile posibile. sau cum spunea mema: oh no.. if it isn’t the consequences of my own actions..