Am fost un căcat de om

și în multe privințe încă mai sunt.

am decis să scriu acest text din mai multe motive. în primul rând pentru că scrisul este o formă de asumare (oricât de golit sens ar mai fi acest cuvânt azi). în al doilea rând pentru că simt că datorez oamenilor care dau doi bani pe ce spun în public niște explicații - tuturor, nu doar celor care au auzit frânturi sau “bârfe” despre mine și trecutul meu, ci chiar și celor care nu știu nimic.

de asemenea, mi se pare important ca din moment ce persoanele implicate au statut de persoane (semi-)publice, mărturisirea și asumarea să fie la fel.

nu este prima dată când vorbesc despre acest subiect în mod deschis, în public. am încercat s-o fac cu discreție, discreție care a venit din dorința de a evita orice formă de atenție publică pe subiectul ăsta îndreptată asupra celeilalte persoane. “drama” - cum i se mai spune argotic - nu cred că ajută pe nimeni, în niciun caz persoanele care au suferit cel mai mult.

așa cum știți majoritatea dintre voi, sunt - ceea ce s-ar traduce ca - alcoolic și dependent de droguri în recuperare. este o problemă cu care m-am luptat din adolescență și care s-a agravat în timpul pandemiei. o problemă cu care mă lupt în continuare, chiar dacă de ceva timp lucrurile sunt mult mai stabile.

acest detaliu nu are scopul de a scuza acțiunile mele din trecut, dar este un detaliu care pune lucrurile în context. la fel cum nu putem deduce direct din faptul de a fi alcoolic/drogat un comportament neadecvat cu cei din jur, nici un comportament neadecvat nu poate fi scuzat pe deplin de o adicție sau o problemă psihică.

cum majoritatea dintre voi știe — pentru că una dintre mărcile prezenței mele pe internet este un tip de sinceritate deseori autosabotantă — am fost într-o relație cu o persoană din “bula” de content creation cu perspective de stânga. nu am să o numesc aici din aceleași motive de discreție. ambele perioade în care am fost într-o relație cu această persoană au fost marcate de probleme pentru care ea nu are nicio responsabilitate, dar care i-au cauzat multă suferință.

prima perioadă de câteva săptămâni în 2017 și s-a încheiat pentru că am decis să mă împac cu partenera cu care fusesem într-o relație de lungă durată (și care a durat până în 2021). în acea scurtă relație (dacă poate fi numită așa), nu am fost suficient de atent la nevoile și sentimentele celei de lângă mine. ceea ce eu am tratat, în mod infantil, ca pe o aventură, a avut un impact mult mai greu. cuvintele pe care i le-am spus au cauzat suferințe și probleme pentru mult timp.

a doua perioadă s-a petrecut aproximativ între aprilie 2022 și martie 2023. în mintea mea această perioadă este împărțită în două: pre- internarea mea la ATI Pantelimon (cu pancreatită cauzată de mai sus menționatele adicții) și post-ATI.

înainte să fiu internat la ATI, consumul de alcool și droguri scăpase de sub orice formă minimală de control, timp în care am distrus prietenii, am rănit oameni din resentimente a căror cauză se afla doar în capul meu, mi-am dat demisia de la job, mi-am făcut părinții să sufere enorm, am fost declarat fără speranță în spital și mai important am rănit persoana care, pe lângă că mă acceptase din nou în viața ei (deși nu meritam), încerca să mă ajute.

după ce am ieșit de la ATI am decis să mă mut în Oradea, pentru că eram incapabil să mă descurc fără ajutor fizic. când am reușit să mă merg din nou pe picioarele mele, am luat un apartament în chirie și ea s-a mutat alături de mine. am încercat să mă asigur, atât cât am fost internat, cât și înainte de mutarea ei, că își dorește să se mute alături de mine, dar acum înțeleg că (și) acele încercări au constituit o formă de presiune emoțională. de asemenea, după ce ne-am “așezat” în noua chirie, printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să reiau băutul și treptat comportamentul meu a trecut de la evitant (pentru că mi-era rușine de tot și de toată lumea pentru ce fac), la refractar și belicos de fiecare dată când mi se sugera/spunea/impunea să o las mai moale cu alcoolul.

am băut, m-am drogat cu ce-am găsit, am jignit-o, am făcut crize de nervi exagerate de consum, am fost o persoana groaznică per total, cocoloșită de părinții mei, mult prea binevoitori cu fiul lor (din punctul meu de vedere, irelevant dacă ei sunt de acord). relația s-a terminat cu ea mutându-se în alt oraș, iar eu internându-mă la psihiatrie.

tot dezastrul din/de relație se datorează alegerilor pe care le-am făcut - mai mult sau mai puțin - conștient. am provocat suferință unei persoane care a stat lângă mine (și) în cele mai întunecate momente, fără să fie datoare sau constrânsă să o facă.

cât timp am fost la psihiatrie, am păstrat contactul, iar regretul pe care i-l mărturiseam zilnic la telefon nu s-a diminuat prea mult nici până astăzi.

după externarea mea de la psihiatrie, am vizitat-o de fiecare dată când mergeam la terapie (terapeutul și ea sunt în același oraș), vizite în care nu am ezitat să-mi exprim regretele enorme și am încercat - în moduri copilărești - to try to make up for it.

din păcate, unele lucruri pur și simplu nu pot fi compensate și nu au nicio scuză. probabil vor rămâne o povară toată viața mea.

ultimele întâlniri cu ea mi-au lăsat impresia că vom putea relua - “cândva, poate” cum spunea ea - o formă de relație, însă desigur că asta nu s-a mai întâmplat și - finalmente - am simțit că (re)devin o povară, așa că am rărit - și ulterior oprit - contactul.

am răsplătit ajutorul și bunătatea pe care mi le-a oferit cu un comportament pe care încă încerc să îl înțeleg în terapie, mai ales că motivele pentru acest comportament nu existau în relația pe care am avut-o.

am înțeles de la diferiți oameni, în ultimul an, că ea se referă la mine ca “my abusive ex”. recunosc că inițial m-a surprins contrastul dintre formularea aceasta și ultimele noastre convorbiri, dar este alegerea ei să vadă lucrurile așa, chiar dacă eu cred că există nuanțe - cel puțin - legat de ce ar înțelege oamenii când aud astfel de etichete (mai ales în contextul social pe care-l traversăm). persoanele care au avut de suferit trebuie ascultate, în primul rând.

indiferent de etichete, nu voi putea repara niciodată pe deplin greșelile pe care le-am făcut, chiar dacă încerc în diferite moduri, textul acesta fiind unul dintre ele.

nu cred că cele întâmplate, greșelile mele, au o legătură cu activitatea mea publică și publicistică, la fel cum înțeleg pe oricine dorește să rupă legăturile cu mine.

singurele lucruri pe care mi le-aș dori sunt să nu fie acuzați prin asociere oamenii care colaborează și au colaborat cu mine (căci nu consider că este necesar să prezint toată istoria greșelilor mele tuturor celor cu care am (avut) legături pe subiecte - deseori - nici măcar adiacente greșelilor) și să nu folosiți acest text pentru a deranja persoanele amintite în el cu curiozități pe care - până la urmă - nu consider că ar trebui să le aibă prea multă lume.

mulțumesc celor din jurul meu care mă ajută, mă citesc, mă ascultă.

îmi pare rău și cer iertare tututor celor cărora acțiunile și vorbele mele din trecut le-au provocat suferință.